In categoria: Poezii

  Catren ruginit

Surde, cuvintele și-au pierdut vechea rimă Și tabloul iubirii ce-a fost să fie acum e pastelat, Acurela picturii raiului ce odinioară l-am format Acum este pătată cu vagi urme de rugină.

  Haiku de vară

Peste valuri mici, portocalii fluturi zboară Lișițe și rațe adormite pescuiesc sub cerul gri, Timpul stă, fluviul curge și păsări zbiară, Ațipit și toropit, am visat să te-ntâlnesc vizavi. X

  Muză

Muză, în colțul întunericului celui mai luminos Te aștept ca pe un răsărit al lunii dintre nori Și din pelinul cel mai amar și cel mai veninos, Gusta-v-oi, spre a te-ntâlni din nou în zori. X

  Rondelul oglinzii

Și iartă-mă că nu pot să mă uit în oglindă, Mi-e sufletul spart și inima îmi e grotească, De multe ori mă văd precum un cerșetor la fereastră, Un om ce așteaptă-n tăcere, sub tindă.

  Rondel sacru și profan

M-am trezit de dimineață în mine c-un demon și-un sfânt Fiindcă pentru mine raiul a coborât de cu seară pe pământ, Și cresc tumultuoase în mine speranțe ce prind rotund contur Între astăzi și mâine și miercuri și-i totul liniștit și clar împrejur.

  – Mai stai!

Cu degetul încă tremurând îmi scriu pe nisipul umed iubirea Ce mi se scurge prin suflet ca printr-o clepsidră universală, Mi-e atât de plină ființa de nebunia și pasiunea ancestrală Încât ca într-o mare ce înghite țărmul mă împresoară fericirea.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.