Weekend inspirat
Mă uitam în jur și-mi atingeam poetic desăvârșirea, Vedeam o vacă și-n ea și prin ea simțeam ironia Sau erosul, sau chiar faptul divers ce, la o adică, Poate fi așezat frumos și parfumat în vesel vers.
Mă uitam în jur și-mi atingeam poetic desăvârșirea, Vedeam o vacă și-n ea și prin ea simțeam ironia Sau erosul, sau chiar faptul divers ce, la o adică, Poate fi așezat frumos și parfumat în vesel vers.
Poetul acesta smintit și lipsit de talent O freacă la rece povestind despre vreme, Deși ar putea să tacă permanent Văzând, peste tot, numai probleme.
Gunoaie, mizerii plutind pe ape s-au văzut și acum o sută de ani, deși poate n-aș fi crezut. Desigur, se prea poate să fie doar arta poetului la mijloc, deci nu musai realitatea, dar ce părere aveți despre asta (?):
A fost ziua poeziei ieri, cum a fost și-n alte dăți Și a trecut, ca și-n trecut, neobservată. Țâțele-s acum arta adevărată Și, nicidecum, un gând așternut pe-o foaie imaculată.
Îmi venea să mă urc pe pereți, să mă țin cu ghiarele de gresie și de faianță, ajutându-mă de ultimele forțe să nu mă fac de cacao prin oraș, și trăiam niște clipe de groază cum nu le doresc decât celor mai nesimțiți dintre noi.
La umbra stejarului bătrân Un cocostârc tăcea miop Cu aere de mizantrop Și peste lume, el, stăpân.
Draci, spume, iarăși draci, iarăși spume, mai mulți draci, și mai multe spume, o gârlă de draci, munți de spume…
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design