Suprarealist. O colegă a primit o reclamație de la vecini că să nu mai otrăvească șobolanii care o vizitează la apartament, pentru că mor prin pivnițe și încep să pută. Nici nu știu dacă să râd sau să plâng, dar povestea mi se pare delicioasă.
De scris v-aș mai scrie…
Atât am alergat aseară, spre miezul nopții. Inițial ma zis că nu o să pot alerga, întrucât vremea era destul de rece și cam stătea să plouă, dar până la urmă am zis că e musai să încerc, iar dacă mă prinde ploaia să iau un taxi.
L-am văzut aseară. Cerul era albastru, ploios și greu.
Înainte, în Kaulfand aveau și apă de gură alt produs decât Colgate. Și-l luam, că la Colgate nu simțeam că mă curăță cum trebuie. Așa că luam setul complet de igienă: pastă de dinți și apă de gură, eventual și periuță.
Clujul este un oraș fain. Dar are o casă municipală de cultură construită în neolitic, cu instalații electrice proaspăt construite pe vremea când străzile erau iluminate cu lumânări.
Hai că m-am dat dreq. Am în congelator o bucată de mușchi de vită adus taman de la Lonea, cu trenul, pe la Petroșani până la Cluj, înfofolită și izolată termic de nu se mai putea.
Aproape că m-am scârbit de cât pui am mâncat în ultimii ani. Totuși, ca să nu mi se îmbrehăne, schimb mereu rețeta. Cum am făcut și azi-noapte târziu, după ce m-am trezit.
OK, o să fiu dezarmant de sincer: câteodată mă irit la sub-braț (subțioară) și, ca atare, nu mă pot bărbieri câteva zile bune, indiferent de cât de mare crește porumbul. Evident, de îndată ce mă tratez și scap de chin, rezolv problema.
[Atenție, articol cu început neortodox!] Privind culoarea gălbuie a jetului eliberator de urină și gândindu-mă dacă să-mi fac garnitură sau nu la masa de prânz, contemplând ideea că poate o să-mi scadă și burta, concomitent cu apoteoza rezolvării dilemei milenare de a ne g
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design
