Cu tagul: tradare

  De ce Ponta este sluga Rusiei

Articolul reliefează destul de bine, mai ales dacă citiÈ›i printre rânduri sau dincolo de ele: Asocierea strânsă a României cu doi dintre pionii importanÈ›i de influență ai Rusiei în regiune nu e nici pe departe semnalul pe care ar trebui să-l transmitem astăzi principalilor noÈ

  Nu, nu, astăzi nu

M-am căznit tot weekendul să scriu ceva frumos pe blog, dar n-am avut ce, chiar n-am avut. Adică, dacă aveți cunoștință despre ceva frumos care să se întâmple în lumea asta, dați-mi și mie de știre, că m-am cam săturat să scriu despre trădări naționale, hoții, inepți

  Scurtissime – 31 Octombrie 2013

Măcar să știm cum îl cheamă pe porc: Emil Bodnăraş a fost cel mai important lider comunist din Suceava. Devenit spion sovietic după ce a dezertat din armată, Bodnăraş este cel care l-a arestat şi ţinut captiv pe mareşalul Ion Antonescu, a fraudat alegerile din 1946, a orchest

  Scurtissime – 21 Septembrie 2013

Frumos monolog despre alcoolism. Vechi, dar bun, una dintre destul de rarele ocazii în care Craig Ferguson s-a putut deschide total în fața scenei. Vizavi de NSA, avem doi vicepreședinți ai Comisiei Europene care se ocupă de chestiunile digitale: d-na Viviane Redding și d-na Neelie

  Despre condamnarea lui Bradley Manning

Bradley Manning a fost condamnat la 35 de ani de închisoare, pentru că a dat publicității un video în care un pilot american a ucis de plăcere unsprezece civili și pentru că a transmis WikiLeaks un sfert de milion de telegrame militare, multe dintre ele cu conținut secret.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.