In categoria: Personal

  Am învăţat (2)

Am înăţat că şi aşa puţinul pe care-l poţi oferi poate fi împărţit la maxim doi, pentru că dacă-l împarţi la mai mulţi acesta devine infim şi n-are efect, se diluează. Şi am învăţat să nu mai vreau nimic, pentru că nimic din ceea ce mi-este dat s

  Eternul prea târziu

Mi-e teamă că într-o bună zi, după ce vor fi trecut atât de mulţi ani, vei realiza că nimic din ce am putut face pentru tine n-a fost din milă ci doar din cea mai pură dragoste şi dăruire. Şi mi-e teamă că va fi prea târziu. Eternul prea târziu…

  Meşterul Robintel

Azi am fost pe la CEC Bank şi pe la Banca Transilvania. La CEC le-a picat netul. Sspuneau că este o problemă cu internetul de la Romtelecom pe raza municipiului Petroşani şi că ne sfătuiesc să revenim a doua zi.

  Arz-o focul băutură

Nu pot spune că am "citit" mult, ci doar aşa, cât să mă simt bine. M-am delectat nuvela "Roşii de mai" (vişinată) însă se pare că lectura era mai grea decât părea la prima vedere, fiindcă acum nu pot să dorm.

  Ceva despre limbaj

De obicei vorbesc frumos, sau cât de cât decent. Excepţie fac unele articole în care mă revolt atât de tare încât nu mă mai interesează deloc forma ci numai fondul. Şi-atunci vorbesc colorat.

  Am mai scris câte ceva

Nu ştiu cum de m-a vizitat muza în această noapte, credeam că universul sec şi imens ne desparte, însă cuvintele s-aştern comod pe foaie deşi în suflet creşte numai tristă ploaie.

  Între impostură şi ruină

Am o dilemă. Şi dilema mea nu-i mică. Am ajuns să mă cred Ştefan Bănică. Lăsând gluma la o parte sunt prins în ceva nasol. Am două opţiuni teribile: să pretind fals (adică să fiu impostor), ceea ce nu vreau. Sau să stric, să risc să ruinez ceva frumos, ceea ce

  Îndoiala care-mi confirmă suspiciunile

Sunt genul de om care crede în bunătatea oamenilor (adică credul) şi, de obicei, nu mă îndoiesc de ei. Totuşi, am momente în viaţă când îndoiala începe să mă roadă şi să mă doară. Şi cel mai trist este că viaţa mi-a demonstrat ceva.

  Îmi dă cu virgulă

Am întâlnit de multe ori expresia asta. La mine are o conotaţie aparte, de informatician. Pot să spun că, în domeniul acesta, eu sunt părintele expresiei care, în întregime, sună aşa: "Îmi dă cu virgulă la numere întregi".

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.