Oligofrenii lui Dumnezeu
Nu mă refer la bolnavii psihic, Doamne ferește, ci mă refer la multitudinea de secte apărute peste tot. Pur și simplu, nu este tură să merg cu trenul și să nu dau peste niște sataniști din ăștia.
Nu mă refer la bolnavii psihic, Doamne ferește, ci mă refer la multitudinea de secte apărute peste tot. Pur și simplu, nu este tură să merg cu trenul și să nu dau peste niște sataniști din ăștia.
Inițial pusesem un titlu teribil: „Bătrânii trebuie să moară”, dar m-am gândit că avem cu toții apropiați mai în vârstă, ceea ce ar fi făcut ca titlul să fie un pic prea dur, chiar și pentru un om mai din topor și aspru pe la colțuri precum subsemnatul.
Cred că am mai vorbit despre asta, nu știu de ce țin să reiau, poate pentru că sper că se va înțelege…
Un tip se duce la bunică-sa la țară țanțoș nevoie mare cu blugii săi tăiați de la Levi’s, blugi pe care a dat aproape un sfert de salariu mic, deh, de provincie. Ce mai, erau ultimul răcnet în materie de tăieturi, nu așa!
De ceva vreme încoace, se tot vehiculează ideea că suntem răi unii cu alții pentru că suntem prea săraci, că sărăcia înrăiește și alte dume de-astea.
Cred că este foarte important pentru orice familie să-și dezvolte niște obiceiuri, niște tradiții, întrucât acestea au buna menire de a apropia membrii familiei și, mai mult, de a crea un mediu stabil ceea ce, trebuie menționat, este vital pentru bunăstarea unei familii.
Nu știu școala românească de construcții civile și industriale ce tradiții are, dar nu cred că este prea inovativă, altfel ar fi aplicat de mult metoda inginerească de a amplasa guri de canalizare în locurile unde sunt treceri de pietoni.
Nu mi-a dat prin cap atunci să scriu treburile astea, așa că găsesc de cuviință să le scriu acum, pe post de post scriptum la articolul intitulat „Să zicem că religia ar fi bună la casa omului…„.
Într-o autogară oarecare în așteptarea unui autocar care să mă ducă într-un oarecare orășel de provincie, într-o oarecare seară de iarnă ordinară….
Un bărbat african va petrece cincisprezece ani în închisoare pentru că a făcut sex c-o imbecilă, adică cu o femeie retardată mintal și, legal, iresponsabilă.
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design