Nu cred că merităm Centenarul. Este ca și cum am sărbători 100 de ani de la nuntă, deși suntem divorțați de 70 de ani. Sunt unionist, deci Centenarul mă întristează, pentru că sărbătorim ceva ce nu mai avem.
Nu s-a dat la știri, acum trei zile, de dimineață, mi-a căzut internetul fix de la Unitymedia și telefonia mobilă de la Digi Mobil, iar telefonia mobilă de la Vodafone mergea, dar gâfâia.
Am avut suficiente locuri de muncă, încât să știu o chestie foarte importantă care ține de etica muncii, și anume că niciodată, sub nicio formă, nu trebuie să accepți să fii condus de unul sau mai mulți imbecili.
După cum probabil vă amintiți, la moartea regelui Mihai, am fost deloc reverențios. Și totuși, observând ceea ce se întâmplă în jur, cred am greșit și cred că înainte ca regele Mihai să părăsească țara, înainte de toate l-a părăsit poporul.
Ieri dimineață, după ce Poliția Română i-a ridicat omului plăcuțele cu MuiePSD și permisul, am fost cam ofticat și i-am dat Poliției Române o recenzie de o stea.
Comisia Europeană a început în urmă cu câteva luni o consultare publică privind dispozițiile referitoare la ora de vară, consultare care-și propune să întrebe cetățenii ce-și doresc:
Mă întristează foarte mult să văd oameni care se împiedică în limbajul folosit în mesajul anti-PSD și mi se pare că este mai de grabă dovada insuficientei lecturi de-a lungul vieții. Fie asta, fie vorbim despre o subiectivitate voită izvorâtă din subiectivism politic.
Prietenul csabius a fost aseară pe A10, lotul deschis ieri, și ne oferă câteva detalii deosebit de binevenite:
Nu am putut să comentez la ea pe Facebook, dar a scris o serie de inepții pe care trebuie să le comentez, așa că mă folosesc de acest spațiu auxiliar. Astfel, din ciclul Evul Mediu Omniprezent, astăzi o avem pe Adela Toplean care scria așa:
© 2007 - 2018 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design