Nu ne-a preocupat suficient de mult să ne scufundăm în abis, să vedem ce-i acolo, am cartografiat relieful și fundul oceanului, avem sonare și roboți subacvatici, dar continuăm să aruncăm deșeuri toxice în ocean, unele de-a dreptul lucitoare la întuneric, fără a ne păsa ce-
Atâta pedeapsă a primit stăpânul unui rottweiler care a mutilat un copilaș. Rottweilerul era fără lesă, fără botniță, neîngrădit și nesupravegheat de către stăpân, acestea constituindu-se drept circumstanțe agravante în acest caz.
Sub mașină. Un tir din contrasens a decapitat un câine pe care l-a aruncat sub roțile celor din coloana în care circulam și eu. Numai că eu, printre alții care aveau mașina mai joasă, l-am mai frăgezit auxiliar, că era un dulău de talie mare iar leșul era destul de înalt.
Dragă prietenă / Dragă prietene „Încă un om a fost omorât de urs!,” așa scria de curând presa. Eu zic că de data asta a fost o luptă dreaptă. Omul era de fapt un braconier din cei care pun capcane și lasă căprioare, urși, iepuri, lupi sau vulpi să agonizeze în
Eu mă gândesc că noi avem cultura câinilor comunitari și chiar aș putea ajunge la o adică să cred că steagul dacilor nu era un cap de lup, ci unul de câine comunitar, cu tot cu gât.
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design