Cu tagul: smart

  M-am trezit cu mașina vandalizată în parcare

Ca roțile să-mi fie dezumflate des, m-am obișnuit, mai ales după ce am apărut ca anti-PSD-ist la gazetă. Că anul trecut m-am trezit c-o urmă de cheie pe portiera din dreapta, de sus și până jos, la fel, m-am gândit că poate am zgâriat-o la vreo spălătorie, că prea era drea

  Cum e cu motorul EcoBoost de un litru?

Zoso spune că nu prea e bine. Pe de altă parte, la #vizitainhd, la Sarmizegetusa Regia am urcat pe coclauri cu un Ford B-Max, mașina oficială a lui Chinezu. Evident, Chinezu conducea, iar eu am vrut să văd cum îi noua mașinuță produsă de Ford la Craiova.

  RCA Ieftin

Ultima dată, mi-am făcut RCA-ul la un cumnat. N-a fost ieftin. Dar chiar deloc: 560 de lei, la Smart. Pe Petroșani. Cu permis din 2008, însă doar în al doilea an cu mașină pe permis propriu. Ce-i drept, la Asirom, că Asirom și Omniasig sunt parte din Vienna Insurance Group, iar l

  Așa devine omul expert în piese auto

De nevoie, adică. Să detaliez. În toamnă, întrucât am nevoie ca mașina să fie în permanență în stare perfectă de funcționare, am dus-o la service. I-au schimbat ăia pe acolo direcția – pe bune – și filtrele, mai puțin filtrul de polen, motiv pentru care mașin

  Smart Fortwo, o mașină surprinzătoare

Cei de la Autovit au organziat un concurs de revew-uri auto. Mă rog, premiul se oferă prin tragere la sorți, deci nu-mi fac iluzii. În schimb, am beneficiat de ocazie pentru a posta acolo lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să-l iau pe Murgu, citez:

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.