Ploaia asta beată va şterge noroiul din mine Şi cred că dimineaţă cerul va fi adânc şi senin. Vezi? Eu pot vedea frumos că va fi bine Dincolo de faptul că port în suflet venin. Ploaia asta rece şi deasă ce mă cuprinde ca o ceaţă Va şterge din urmele lăsate de tine plecân

Sunt un om binecuvântat şi o ştiu bine Când clipele încet se sting sau licăresc, Prin tine am reînvăţat cum să trăiesc. Sunt binecuvântat doar să te am pe tine.   Cineva înaintea ta a sădit în mine un drum Iar tu eşti parapetul dinsp

Mi-e sulfetul ferecat ca într-un vrej ciudat Ce nu se dechide în niciun anotimp cunoscut Ci doar atunci când gândul trist devine mut. Tufa de roze ce-o port în mine s-a uscat.   Mi-e sulfetul prins ca-ntre ghiare o pradă Ce dă să moară dar trage deşa

Soarele apune rătăcit şi muribund în zare. Tu mă ţii în braţe ca pentru ultima dată, Simţim amândoi că ceva în noi şchioapătă, Iar eu urlu în gând: "Hai eliberare"!   Pas cu pas, spre întuneric, soarele şchiopătează, S

Mă doare acest al nostru ultim dans Ca un amor furibund pe post de adio Am inima-ncleştată de ciudă şi durere Şi-n mine am murit pe ritm de vals.   E un dans mincinos, noroios şi perfid Călcând cu paşi lejeri o iubire prea mare, Minciuna ce-am trăit-o e apăsătoare Ia

Cărarea asta nebună, tâmpită mă duce departe de tine Mă face din triste, trecute trăiri să răbufnesc, Mi-e teamă că am căzut victima unui truc mişelesc. Vreau doar să sper că acest coşmar nu va ţine.   Copacii ăştia ilari, zgomotoşi şi nebuni Mă-mping spre d

În noaptea asta neagră sunt un strigoi turbat Ce vine să-şi înfigă colţii în carnea ta cea dulce, Ce vrea să te rupă în mii de bucăţi sângerânde, Ce vine spre tine prin noapte la pas apăsat.   În noaptea asta în mine imense cre

Se-aşterne noaptea peste munţi şi văi, Şi liniştea-n ecouri dense se adună, Noi sincer ne minţim sub clar de lună Şi-s tot mai plini de întuneric ochii tăi.   S-aşterne tăcere mortuară în noi şi-ntre noi Cum frunzele moarte s-aştern descompus peste văi, Ş

Pe-afară roieşte minciuna şi-n mine adevăruri se sting, sunt zilele mele, totuna, la piept, eu refuz să te strâng.   Altarul se frânge în mine Iar cerul se înnorează, lumina de veghe se stinge şi-o parte din mine oftează.   Adevăr îndoit cu

E un fragment dintr-un poem ce zace nescris încă, cu versuri risipite pe drumuri încâlcite.   Şi-acest fragment, Râzând parcă, spunea: "Tu încă eşti parte din viaţa mea La capitolul <<et caetera>>!" DLnH