In categoria: Ars poetica

  CuÈ›itul din moroi

De trei sute de ani, în pântec port cuțitul de a te dori Și nu mă pot apleca spre-ați trimite în șoaptă o rugăciune, Peste el au trecut veacuri de rugină, peste mine dureri Și, la naiba, nici timpul trecut nu prea mă mai alină.

  – Mai stai!

Cu degetul încă tremurând îmi scriu pe nisipul umed iubirea Ce mi se scurge prin suflet ca printr-o clepsidră universală, Mi-e atât de plină ființa de nebunia și pasiunea ancestrală Încât ca într-o mare ce înghite țărmul mă împresoară fericirea.

  Patrie

Patrie, fărâmă de suspin și suferință Te-ai plămădit ca o osândă A sângelui meu, carne din carnea mea Și a istoriei grea izbândă, Acum și-n veci și pururea.

  MistreÈ›ul cu lanÈ› de argint

Un prinÈ› miliardar îndrăgind vânătoarea Prin inimi de codru cu jeepul trecea Croindu-È™i lejer cu maÈ™ina cărarea Și râzând zgomotos celorlalÈ›i le spunea: – VeniÈ›i să vânăm în păduri încă dese mistreÈ›ul cu colÈ›i de argint, fioros, Ce zilnic mănâncă doar delicat

  Magia buzelor tale

Magia buzelor tale-mi sădește un suspin, Și-n noaptea ce lungă Și-al naibii de rece Te cheamă pe tine iubito, puțin. Mi-e versul cel dulce plin de noroi Că-n suflet port idila cea grea C-aș vrea mereu să fii a mea. Și-aș vrea să fim doar amândoi.

  De a iubi, de a fi iubit

Cu mâinile împietrite cerÈ™ind îndurare Soartei prea crude ce ne È›ine È›intuiÈ›i De veÈ™nicia singurătății de a nu fi iubiÈ›i Nu putem decât să trăim în visare.   Cu ochii închiÈ™i de vise ce nu se împlinesc AvântaÈ›i în viaÈ

  Cimitirul de vagoane

Înecate în timpuri, înÈ›epenite de zăpadă È™i ploi ȘedeÈ›i năruite, tăcute sub cerul albastru È™i rece SunteÈ›i aproape rugină, timpul peste voi trece. Vagoane distruse, natura vă cheamă înapoi.   Osiile s-au frânt sub a nepăsării povară Iar È™

  Apusul acesta auriu

Mă arde apusul acesta auriu în care-mi spui că pleci Și-un ochi sincer îmi plânge, È™i-un ochi îmi râde DeÈ™i-mi sunt gesturile brute, neatente È™i seci. Bănuiesc că e firesc să am È™i zile mai hâde.   Mă arde apusul acesta auriu în car

  Sărutul din apus

Te văd ezitând sub povara cuvintelor ce nu s-au spus Și eÈ™ti blândă ca o floare jucându-se vioi cu vântul, Tu într-un zâmbet mi-ai răpit È™i inima È™i gândul. Erai însăși lumina cea caldă a soarelui ars din apus.   ÎÈ›i sim

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.